Roata unei biciclete, pentru a putea transmite in mod eficient lucrul mecanic efectuat de bi-ciclist, trebuie sa aiba o suprafata aderenta la calea de rulare, montata pe janta. Aceasta suprafata este partea exterioara a cauciucului unei biciclete (anvelope).
Cauciucurile unei biciclete se aleg in functie de tipul bicicletei si de terenul pe care se vor utiliza. Printre caractersticile cele mai importante ale unui cauciuc sunt: dimensiunile (diametrul si latimea), suprafata de rulare, durabilitatea si greutatea.
Diametrul unui cauciuc este in stransa legatura cu diametrul jantei pe care se monteaza. Astfel, pentru biciclete MTB (mountain-bike), se vor utiliza cauciucuri de 26” (inch) sau de 27”, iar pentru biciclete de sosea, de competitie, cauciucuri de 650C sau 700C (notatiile difera in functie de standardul folosit); pentru biciclete BMX, cauciucurile vor fi de obicei de 20”. Aceasta dimensiune este imprimata pe partea laterala a cauciucului.
Latimea este ce-a de a doua dimensiune notata pe cauciuc, dupa diametru, si variaza in functie de categoria de biciclete pentru care este realizat cauciucul. Daca pe un cauciuc avem imprimat 26x2,125, de ex., asta inseamna ca acel cauciuc se va potrivi pe o janta de 26” (de MTB) si va avea latimea de 2,124” sau daca avem 700Cx23 inseamna ca avem un cauciuc care umflat va avea la exterior un diametru de 700 mm si o latime de 23 mm. Majoritatea cauciucurilor pentru biciclete de tip MTB se realizeaza la dimensiunile de 26x1,5, dar latimea poate fi mai mare sau mai mica in functie de terenul pentru care este destinat sa ruleze cauciucul. Astfel pentru sosea sau suprafete plane si netede, latimea poate scadea, in timp ce pentru suprafete cu obstacole, noroioase, etc. aceasta poate creste. In cazul unei biciclete de sosea se vor folosi cauciucuri cu dimensiuni 700Cx23, 700Cx20, 700Cx19, etc. Totusi, atentie la alegerea latimii cauciucului, ea depinde de doua dimensiuni: latimea jantei (este preferabil ca latimea cauciucului sa nu sa fie mai mare sau cel mult egala cu cea a jantei pe care se va monta) si distanta dintre bratele furcii (fie de fata sau de spate – aici latimea cauciucului trebuie sa fie mai mica pentru a permite rotirea intregii roti fara a atinge cadrul sau furca).
Suprafata de rulare este cea care vine in contact cu calea de rulare. Astfel, slick-urile sau cauciucurile netede sunt concepute astfel incat suprafata de contact sa fie cat mai mica (frecare cat mai mica – viteza mai mare) sunt destinate sa echipeze bicicletele de sosea sau pista. Cauciucurile cu multe rizuri, striatii sunt potrivite pentru terenuri accidentate, ude, noroiase, pentru a asigura o buna aderenta, dar necesita un efort mai mare din partea bi-ciclistului, deoarece suprafata de contact cu solul este mai mare (frecare mai mare – viteza mai mica). Intre cele doua categorii prezentate exista o mare varietate de suprafete astfel incat sa nu existe biciclete, indiferent de tipul lor si de locurile unde vor fi folosite, care sa nu poata fi echipata cu un cauciuc adecvat.
Durabilitatea unui cauciuc este strans legata de numarul de kilometri ce pot fi parcursi cu el in conditiile pentru care a fost proiectat. Ca in orice domeniu calitatea costa, dar aici poate se justifica un ban in plus pentru o utilizare mai indelungata.
Greutatea unui cauciuc este strans legata de materialele folosite, de forma si dimensiunile acestuia, iar o greutate redusa a cauciucului unei biciclete este indicata doar daca este folosit in competitii unde fiecare gram conteaza.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu